Nu l-am mai văzut

nu l-am mai văzut niciodată pe tata

slab, vlăguit, neputincios

n-a avut niciodată nevoie de cuvintele mele

de încurajările mele de copilă

care n-a trăit ce-a trăit el în aproape un secol

îi spuneam

o să fie bine, virusul a trecut,

astea sunt doar reminiscențe,

efecte secundare

ale tratamentului

schema de tratament a fost dură

dar te pui

pe picioare

ce-a fost mai greu a trecut,

îi spuneam ecranului

să fie puternic

mă privea absent, prin mine, nici eu nu

credeam ce spun, apoi închidea,

nu mai avea forță să stea

în capul oaselor

era convins

că un sughiț compulsiv o să-l omoare.

când l-au dus

la urgențe în perfuzii

mama i-a pus telefonul în față și a zis

ia-ți la revedere de la tata

cu toate somniferele

m-a bușit un plâns

la trei dimineața,

am fugit la bucătărie de parcă

îmi venea să vomit.

m-aș fi urcat în primul avion

dar mă aștepta carantina.

---

I’ve Never Seen

I've never seen my dad

weak, indefensible, powerless

never needed my words

the reassurance

of a little girl who never saw what he lived in almost a century

I told him

it'll be all right, the virus has passed,

these are just reminiscences

side effects

of the treatment

The treatment regimen was harsh.

but you're getting

on your feet

the hardest part is over,

I was telling the screen

to be strong

he looked at me absently, right through me, even I didn’t

believe what I was saying, then he hung up,

he didn't have the strength to stay seated

he was convinced

that an compulsive hiccup would kill him.

When they took him away

to the E.R. to put him on IV

my mother put the phone in his face and said

say good-bye to your father.

With all the sleeping pills

I burst into tears

at three in the morning,

I ran to the kitchen like

I wanted to throw up.

I would have gotten on the first plane

but quarantine was waiting.

Vertebre

am rotule-nverzite-nspre nord

clavicule-nflorite-nspre sud

am o fosă temporală

care nu mai cerșește

nici un dram de atenție

pe vremuri aceste vertebre cervicale

se întindeau sperând

la tandrețe fără bătrânețe

și dor fără de moarte

iar ghimpii aceștia

de pe spina ischiatică

mi-au apărut odată cu pubertatea

când am înțeles

că pelvisul ăsta îngust

nu-mi aparține

și nici nu-l pot oferi

colegei de bancă

unele certitudini te costă

zgârieturi pe simfiza pubiană

trasate-n fiecare joi

la cinci după-amiaza

ca-ntr-o mică închisoare secretă

ascunsă sub osul parietal.

---

Vertebrae

I've got kneecaps greening northwards

clavicles blooming southwards

I have a temporal fossa

no longer begging

for an ounce of attention

once upon a time these cervical vertebrae

stretched out yearning

for tenderness without old age

and longing without death

and these thorns

on the ischial spine

came to me with puberty

when I understood

that this narrow pelvis

doesn't belong to me

nor can I give it away

to my classmate

some certainties come with a price

like the scratches on your pubic symphysis

drawn every Thursday

at five in the afternoon

like a secret little prison

hidden under your parietal bone.

Orhidee

când plec de aici

o să-mi fie dor de locurile încărcate de istorii,

de lacuri și de grădini secrete

o să-mi fie dor

să mă plimb pe străzi pavate însorite

să privesc pictorii cărunți și deznădăjduiți

să-i observ pe cei din spate care mai trag doar

câteva linii în neștire, fără nicio miză,

așteptând sfârșitul zilei, sfârșitul vieții,

sfârșitul

lumii

acuareliști și portretiști înfrigurați,

ultimii inadaptați dintr-o generație plină de tandrețe,

fără internet sau apeluri la proiecte

și să mă-ntreb ce fel de artă fac

atunci când nu-i vede nimeni.

să-mi imaginez colinele din Montmartre

înainte de industrializare

când totul era, cât vezi cu ochii,

o vie,

o moară de vânt, o grădină cu orhidee,

când artistele încă nu pozau goale

pentru Henner sau Renoir,

înainte de a fi ele însele remarcate

și invitate să expună

alături de domni respectabili

când scuterele nu erau încă perfect aliniate

lângă trotuar

și nu spărgeau consecvent

liniștea serii

mintea omului chiar e o cursă de șoareci

suntem acasă peste tot și totuși nicăieri în lume

gonim după un bine suspendat

drept în centrul de greutate al planetei

orice loc ne e mai drag

decât cel în care ne naștem.

---

Orchids

when I leave

I'll miss places full of history,

lakes and secret gardens

I'll miss

walking the sunny cobblestone streets

looking at the gray-haired hopeless painters

and watch the ones in the back who are aimlessly, carelessly

drawing a few lines

waiting for the end of the day, the end of life,

the end

of the world

watercolorists and portrait painters in a frenzy,

the last misfits of a generation full of tenderness,

without internet or calls for projects

and wonder what kind of art they make

when no one sees them.

to imagine the hills of Montmartre

before the industrialization

when everything was as far as the eye could see,

a vineyard,

a windmill, an orchid garden,

when female artists didn't yet pose nude

for Henner or Renoir,

before they themselves were noticed

and invited to exhibit

alongside respectable gentlemen

when scooters were not yet perfectly aligned

next to the sidewalk

and were not consistently breaking

the stillness of the night

the human mind really is a rat race

we're at home everywhere and nowhere at the same time

we’re chasing a comfort

suspended right in the planet's gravity center

any place is more dear to us

than the one in which we were born.

Calota

se topesc cărările

viitorul meu

e o calotă glaciară în derivă

austrul dinspre vest mi-a dislocat

reziduurile nostalgice

de proporții

a măturat pe jos cu ele

cine mai știe cu ce m-am ales după toate astea

o viață de om

sintetizată-n câțiva ani

toate amprentele contează

chiar și cele care te modelează și mai apoi

te uită într-un colț al mesageriei

chiar și cele care se debarasează

de prezența ta incomodă

la prima fisură

într-o sâmbătă răcoroasă de aprilie

perfectă pentru o curățenie

de primăvară

nu-i sănătos să te agăți

de oameni

și mai cu seamă

dacă în viața ta

nu se întâmplă nimic

nu pot să-ți descriu ce bine e

când ne ignorăm reciproc

totuși când vine vorba de locuri

care devin ale tale

nu știu cum faci când revii

fără să te prăbușești

într-un malaxor al memoriei

ce vremuri bizare

acasă e în prea multe locuri

toate devin

zone minate,

de secetă și pericol afectiv

bagajul emoțional

l-am pus la cală

cu bună știință

c-ar fi trântit de toți pereții

și totuși

contrar așteptărilor

iată că-i totul

intact înăuntru.

---

Ice Cap

the paths are melting

my future

is a drifting ice cap

the austral wind displaced my

nostalgic residues

of proportions

sweeping the ground

who knows what would be in it for me

a whole existence

summarized in a few years

all fingerprints count

even the ones that shape you and then

forget you in a long list of conversations

even the ones that get rid

of your uncomfortable presence

at the first crack

on a chilly April Saturday

perfect for a spring cleaning

it's not healthy to cling

to people

and especially when

nothing seems to happen

in your own life

I can't describe how good it feels

when we ignore each other

and yet

when it comes to places

that become yours

I don't know

when you come back

how do you not fall

into a memory maelstrom

what a bizarre time to be

at home in too many places

they all become

minefields

of drought and affective danger

the emotional baggage

was sent in the hold

without ignoring

the wall slam scenario

and yet

against all odds

everything is

impeccable inside.